31978L0473
de coordonare a dispozitiilor legale, de reglementare si administrative in domeniul coasigurarii comunitare (78/473/CEE)
CONSILIUL COMUNITATILOR EUROPENE,
avand in vedere Tratatul de instituire a Comunitatii Economice Europene, in special art. 57
alin. (2) si art. 66,
avand in vedere propunerea Comisiei,
avand in vedere avizul Parlamentului European1,
avand in vedere avizul Comitetului Economic si Social2,
intrucat ar trebui sa se faciliteze exercitarea efectiva a activitatii de coasigurare comunitara printr-un minim de coordonare, pentru a se evita denaturarea concurentei si tratamentul inegal, fara a aduce vreun prejudiciu regimului de libertate existent in mai multe state membre;
intrucat aceasta coordonare acopera numai operatiunile de coasigurare care prezinta cel mai mare grad de interes din punct de vedere economic, respectiv cele care, prin natura sau importanta lor, sunt susceptibile de a fi reglementate de coasigurarea internationala;
intrucat prezenta directiva constituie astfel un prim pas spre coordonarea tuturor operatiunilor susceptibile de a fi practicate in temeiul libertatii de a presta servicii; intrucat acesta este de altfel obiectul propunerii celei de-a doua directive a Consiliului de coordonare a dispozitiilor legale, de reglementare si administrative privind asigurarea directa, alta decat asigurarea de viata, si de stabilire a dispozitiilor destinate sa faciliteze exercitarea efectiva a libertatii de a presta servicii, pe care Comisia a transmis-o Consiliului la 30 decembrie 19753,
intrucat asiguratorul principal este mai bine plasat decat ceilalti coasiguratori in evaluarea cererilor de despagubire si fixarea valorii minime a rezervelor care urmeaza sa fie platite pentru aceste cereri de despagubire;
intrucat sunt in curs de desfasurare operatiuni de lichidare a societatilor de asigurare;
intrucat, din momentul prezent, este esentiala stipularea, in caz de lichidare, a unei egalitati de tratament intre beneficiarii serviciilor de coasigurare comunitara si beneficiarii altor servicii de asigurare, indiferent de cetatenia acestora;
intrucat este necesara stipularea unei colaborari speciale in domeniul coasigurarii comunitare intre autoritatile de control competente ale statelor membre, precum si intre aceste autoritati si Comisie; intrucat, in cadrul acestei colaborari, vor fi examinate eventualele practici care ar indica o deturnare a obiectului prezentei directive,
ADOPTA PREZENTA DIRECTIVA:
TITLUL I
Dispozitii generale
Articolul 1
1. Prezenta directiva se aplica operatiunilor de coasigurare comunitara prevazute in art. 2 si care se refera la riscurile clasificate la nr. 4, 5, 6, 7, 8, 9, 11, 12, 13 si 16 din pct. A din anexa la prima Directiva a Consiliului din 24 iulie 1973 de coordonare a dispozitiilor legale, de reglementare si administrative privind initierea si exercitarea activitatii de asigurare directa, alta decat asigurarea de viata4, denumita in continuare "prima Directiva de Coordonare".
Aceasta nu se aplica totusi operatiunilor de coasigurare comunitara privind riscurile clasificate la nr. 13 care cuprind daune de origine nucleara sau medicamentoasa.
Excluderea asigurarii pentru daunele de origine medicamentoasa va constitui obiectul unei analize a Consiliului in termen de cinci ani de la notificarea prezentei directive.
2. Prezenta directiva se refera la riscurile mentionate in alin. (1) primul paragraf care, prin natura sau importanta lor, necesita participarea mai multor asiguratori la garantarea acestora.
Dificultatile care pot aparea in aplicarea acestui principiu vor face obiectul unei analize in temeiul art. 8.
Articolul 2
1. Singurele operatiuni de coasigurare comunitara la care se aplica prezenta directiva sunt cele care indeplinesc urmatoarele conditii:
a) riscul, in sensul art. 1 alin. (1), este acoperit de mai multe societati de asigurare, in continuare denumite "coasiguratori", din care unul este asiguratorul principal, fara sa existe o solidaritate intre acestia, prin intermediul unui contract unic, in schimbul unei prime globale si pentru aceeasi perioada;
b) acest risc este situat in interiorul Comunitatii;
c) pentru garantarea acestui risc, asiguratorul principal este imputernicit in conditiile prevazute de prima Directiva de Coordonare, respectiv este considerat asiguratorul care acopera totalitatea riscului;
d) cel putin unul dintre coasiguratori participa la contract prin sediul sau social sau printr-o agentie sau sucursala stabilita intr-un stat membru altul decat cel al asiguratorului principal;
e) asiguratorul principal isi asuma in totalitate rolul care ii revine in practicarea coasigurarii si, in special, stabileste conditiile de asigurare si de tarifare.
2. Operatiunile de coasigurare care nu corespund conditiilor din alin. (1) sau care acopera alte riscuri decat cele enumerate in art. 1 se supun in continuare legislatiei nationale existente in momentul intrarii in vigoare a prezentei directive.
Articolul 3
Posibilitatea de a participa la o coasigurare comunitara, pentru societatile care isi au sediul social intr-un stat membru si care se supun si satisfac cerintele primei Directive de Coordonare, nu poate fi subordonata altor dispozitii decat de cele din prezenta directiva.
TITLUL II
Conditii si modalitati de coasigurare comunitara
Articolul 4
1. Valoarea rezervelor tehnice este determinata de catre diferiti coasiguratori in conformitate cu normele fixate de catre statul membru in care sunt stabiliti sau, daca acest lucru nu este posibil, conform practicilor in uz din statul respectiv. Totusi, rezerva pentru cererile de despagubire care trebuie platite este cel putin egala cu cea stabilita de asiguratorul principal in conformitate cu normele sau practicile statului in care acesta este stabilit.
2. Rezervele tehnice constituite de catre diferiti coasiguratori sunt reprezentate de active congruente. Totusi, se pot acorda unele scutiri de la norma congruentei de catre statele membre in care sunt stabiliti coasiguratorii pentru a lua in considerare necesitatile unei bune gestionari a societatilor de asigurare. Activele sunt localizate, fie in statele membre in care sunt stabiliti coasiguratorii, fie in statul membru in care este stabilit asiguratorul principal, la alegerea asiguratorului.
Articolul 5
Statele membre se asigura ca coasiguratorii stabiliti pe teritoriul lor sa dispuna de elementele statistice care evidentiaza importanta operatiunilor de coasigurare comunitara, precum si tarile in cauza.
Articolul 6
Autoritatile de control ale statelor membre colaboreaza strans pentru punerea in aplicare a prezentei directive si isi comunica in acest scop orice informatie necesara.
Articolul 7
In cazul lichidarii unei societati de asigurare, angajamentele care rezulta din participarea la un contract de coasigurare comunitara sunt executate in acelasi mod ca si angajamentele care rezulta din alte contracte de asigurare ale acestei societati, fara deosebire in ceea ce priveste cetatenia asiguratorilor si a beneficiarilor.
TITLUL III
Dispozitii finale
Articolul 8
Comisia si autoritatile competente ale statelor membre colaboreaza strans pentru examinarea dificultatilor care pot sa apara in aplicarea prezentei directive.
In cadrul acestei colaborari, se analizeaza in special practicile eventuale care ar indica faptul ca dispozitiile prezentei directive, in special cele din art. 1 alin. (2) si din art. 2, sunt deturnate de la obiectul lor pentru ca asiguratorul principal nu isi asuma rolul care ii revine in practicarea coasigurarii sau pentru ca riscurile nu cer in mod evident participarea mai multor asiguratori la garantarea lor.
Articolul 9
Comisia transmite Consiliului, in termen de sase ani de la notificarea prezentei directive, un raport asupra evolutiei coasigurarii comunitare.
Articolul 10
Statele membre isi modifica dispozitiile nationale in conformitate cu prezenta directiva, in termen de 18 luni de la notificarea sa si informeaza imediat Comisia cu privire la aceasta. Dispozitiile astfel modificate sunt aplicate in termen de 24 luni de la aceasta notificare.
Articolul 11
De la notificarea prezentei directive, statele membre comunica Comisiei textul principalelor dispozitii legale, de reglementare sau administrative pe care le adopta in domeniul reglementat de prezenta directiva.
Articolul 12
Prezenta directiva se adreseaza statelor membre.
Adoptata la Bruxelles, 30 mai 1978.
Pentru Consiliu
Presedintele
I. NØRGAARD
|-----------------------------------
1 JO C 60, 13.03.1975, p. 16.
2 JO C 47, 27.02.1975, p. 40.
3 JO C 32, 12.02.1976, p. 2.
4 JO L 228, 16.08.1973, p. 3.
| Atasament | Marime |
|---|---|
| DIRECTIVA_CONSILIULUI_78-473-CEE_din_30_mai_1978.pdf | 43.92 KB |
